PLDM și PCRM au votat demiterea președintelui Raionului Florești.
Partidul Democrat din Moldova constată că, prin votul acordat astăzi în cadrul ședinței Consiliului Raional Florești, consilierii PLDM au distrus majoritatea democratică de la conducerea raionului.
„Astăzi, PLDM a trădat încă o dată un partener democratic, alegând să facă alianță cu PCRM, anume cu cei pe care - în urmă cu mai puţin de un an - îi blamau și îi criticau”, a declarat preşedintele demis a Raionului Florești Ștefan Paniș
Partidul Democrat consideră că este regretabilă alegerea distructivă a PLDM și constată că, prin acțiunile lor, liberal-democrații acționează și în teritoriu după chipul și asemănarea liderului lor, premierul Vlad Filat. La fel ca în Florești, și la nivel național s-a putut observa cum Vlad Filat a distrus, la 13 februarie, o majoritate democratică, cea din Parlament. S-a văzut, de asemenea, cum Vlad Filat dă indicații prin telefon ca să fie șantajați aleșii locali și să se pună presiune pe instituțiile statului.
PDM apreciază că votul împotriva democratului Ștefan Paniș este, iată, o nouă tentativă prin care PLDM și Vlad Filat încearcă să intimideze aleșii locali, pe care și-ar dori să îi poată controla după bunul plac. PDM consideră că șantajul, traficul de influență și intimidarea sunt metode dezonorante care îi descalifică pe politicienii care le practică.