Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității (CPEDAE) recomandă revizuirea cursului de religie predat în școlile din Republica Moldova. Opinia a fost expusă ieri, 14 aprilie, în cadrul unui eveniment public la care au fost prezentate recomandările instituțiilor naționale și a societății civile înaintate către Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, comunică Politik.md.
Potrivit instituției, legea care reglementează libertatea conștiinței, gândirii și religiei stabilește în mod direct o poziție privilegială a religiei ortodoxe față de alte religii. Ajustarea legislației naționale, spun experții, ar trebui făcută în sensul integrării principiilor diversității, egalității și nediscriminării.
În susținerea recomandării înaintate, CPEDAE a amintit și despre o serie de cazuri tematice examinate de instituție. Acestea vizează grupuri religioase care au întâmpinat dificultăți în înregistrarea comunităților religioase, dar și un caz în care autoritățile publice locale au interzis desfășurarea întrunirilor religioase a unor culturi minoritare fără o justificare rezonabilă.
Evenimentul public a fost organizat în contextul celui de al doilea ciclu al Evaluării Periodice Universale (EPU) a situației drepturilor omului în Republica Moldova de Consiliul pentru Drepturile Omului. Acesta care va avea loc în luna noiembrie 2016 la Geneva, după ce primul ciclu al evaluării a avut loc în 2011.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE