România va dărui Republicii Moldova o biserică maramureşeană din lemn şi un milion de cărţi în limba română. Despre acesta a anunțat președintele statului vecin Traian Băsescu în cadrul întâlnirii bilaterale cu Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
„L-am informat pe domnul preşedinte Timofti că dăruim cu ocazia vizitei dânsului la Bucureşti o biserică de lemn maramureşeană care să fie amplasată într-un loc stabilit de Preşedinţia Republicii Moldova undeva prin raionul Soroca şi un milion de cărţi în limba română, care vor fi donate Guvernului Republicii Moldova”, a declarat Traian Băsescu astăzi, 3 mai, în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, pteședintele roman a spus că în cadrul întrevederii au discutat mai multe problem importante, precum și perspectiva majorării numărului de burse acordate studenţilor din R. Moldova.
„ Vom menţine numărul de cinci mii de burse şi pentru anul şcolar următor, cu perspectiva ca în anii următori, în funcţie de resursele bugetare, să urcăm până la 10 mii de burse acordate tinerilor din Republica Moldova”, a mai spus Băsescu.
La rândul său, Nicolae Timofti a mulțumit președintelui României pentru ospitalitate și pentru invitația oficială în România. „Discuțiile pe care le-am purtat au fost foarte constructive și pozitive”, a menționat șeful statului.
În context, Timofti l-a invitat pe Băsescu să efectueze o vizită în Republica Moldova. 
De menționat că, aceasta este prima vizită bilaterală, de la învestirea președintelui Nicolae Timofti în funcție.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE