Plenara Partidului Comuniştilor de miercuri, 17 martie, a condus la o nouă sciziune în rândurile partidului.
Comunistul Iacob Timciuc, care anterior a fost promovat în diverse funcţii, inclusiv ministru al energeticii şi ministru al administraţiei publice locale a declarat că părăseşte partidul. „O grupare îngustă a uzurpat executivul politic, a introdus oameni promovaţi de ei, au ignorat opinia largă a partidului şi de azi partidul a trecut pe cale antinaţională, antistatală”, a declarat Timciuc.
Iurie Muntean, noul secretar executiv al PCRM a declarat presei că Timciuc a avut o opinie separată vizavi de anumite chestiuni organizatorice, dar a spus că nu înţelege expresia că „partidul a trecut pe cale antinaţională, antistatală”.
Vladimir Voronin, liderul formaţiunii a anunţat după plenară că s-a decis luarea unei pauze în privinţa referendumului anunţat săptămâna trecută de comunişti, pentru a acorda vot de neîncredere guvernării. „În privinţa referendumului am luat o pauză pentru a monitoriza situaţia cum va reacţiona Alianţa la decizia Comisiei de la Veneţia”, a spus Voronin.
În acelaşi timp, comuniştii declară că nu vor participa la şedinţele parlamentului şi vor cere în continuare desfăşurarea alegerilor anticipate. Un grup de lucru din cadrul fracţiunii comuniste lucrează în privinţa modificării art. 78 din Constituţie.
Voronin a anunţat şi unele remanieri făcute la plenară, în cadrul partidului. Astfel, deputatul Iurie Muntean a fost ales secretar executiv al PCRM, în locul lui Victor Mîndru. De asemenea au fost aleşi câţiva membri ai biroului politic, printre care Galina Balmoş, Vadim Mişin şi Maria Postoico.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE