„În această chestiune am spus președintelui Poroșeko că pentru noi tema este extrem de importantă și că trebuie să găsim o soluție. Mi-a promis că va ține cont de toate recomandările care vor veni de
Amintim că, la începutul lunii octombrie, președintele României și-a amânat vizita planificată în Ucraina. Potrivit lui Iohannis, nu este vorba despre o neînțelegere dintre cele două state, dar că acest lucru a fost un semn pentru
La sfârșitul lunii septembrie, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat legea „Cu privire la educație”. Documentul stabilește că procesul educațional poate fi construit numai în limba ucraineană.


