Situația hidrologică dificilă afectează și râul Prut. Nivelul apei din lacul de acumulare Costești-Stânca a scăzut cu 1,28 metri de la începutul lunii septembrie, iar autoritățile au decis reducerea debitului evacuat în râul Prut, pentru a păstra rezerva de apă.
Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, în primele săptămâni ale lunii septembrie în lac au intrat, în medie, 14 metri cubi de apă pe secundă, în timp ce debitul mediu evacuat a fost de aproximativ 26 m³/s.
În termeni de volum, în lac au intrat 32,23 milioane de metri cubi de apă, în timp ce volumul evacuat a ajuns la 58,83 milioane de metri cubi.
Datele privind nivelul apei indică o scădere semnificativă într-o perioadă scurtă. La 1 septembrie, nivelul lacului era de 83,5 metri, iar în prezent a ajuns la 82,22 metri.
În aceste condiții, debitul evacuat în râul Prut a fost redus la 14 m³/s. Decizia a fost luată și ținând cont de faptul că până la nivelul la care apa nu va mai putea fi evacuată prin sistemul hidrotehnic au mai rămas 72 de centimetri.
„Această măsură este necesară pentru a păstra rezerva de apă în lac. Prioritatea noastră este să asigurăm alimentarea cu apă a cetățenilor”, a declarat Gheorghe Hajder.
Prutul este principala sursă de apă pentru mai multe localități din raioanele Glodeni, Fălești, Leova, Ungheni, Cahul și Cantemir.
Ministrul Mediului precizează că autoritățile vor monitoriza în continuare nivelul lacului și debitele de apă, iar regimul de exploatare va fi ajustat în funcție de evoluția situației hidrologice.
Scăderea nivelului apei din Costești-Stânca are loc pe fondul situației hidrologice severe care afectează în această perioadă Republica Moldova.


