Negocierile Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional (FMI) pentru un nou program de cooperare economică au stagnat, deși autoritățile de la Chișinău ajunseseră încă în luna mai 2026 la un acord preliminar cu experții instituției. Blocajul este semnalat în Raportul Comisiei Europene privind Republica Moldova pentru anul 2026, care avertizează asupra importanței menținerii unei cooperări strânse cu Fondul pentru credibilitatea politicilor economice și fiscale ale țării.

Potrivit documentului, Guvernul Republicii Moldova a solicitat în ianuarie 2026 inițierea unui nou program pe o perioadă de trei ani, în baza Instrumentului de Coordonare a Politicilor (Policy Coordination Instrument – PCI). Acesta nu presupune acordarea directă de împrumuturi, ci monitorizarea politicilor economice și susținerea reformelor structurale.

Deși în mai a fost obținut un acord la nivelul experților, negocierile nu au mai înregistrat progrese.

„Discuțiile privind un program FMI pe trei ani, fără finanțare, sunt în desfășurare, dar au stagnat după încheierea unui acord la nivel de experți în mai 2026”, se arată în raportul Comisiei Europene.

Bruxelles-ul nu explică motivele pentru care discuțiile au ajuns în impas și nici ce condiții mai trebuie îndeplinite pentru încheierea unui acord. Comisia Europeană subliniază însă că o relație strânsă cu FMI este importantă nu doar pentru supravegherea politicilor economice, ci și pentru transmiterea unui semnal de încredere către investitori și partenerii internaționali.

Blocajul apare în condițiile în care Republica Moldova se confruntă cu deficite bugetare persistente și cu o creștere a datoriei publice. Potrivit aceluiași raport, la sfârșitul anului 2025 datoria statului ajunsese la 39,2% din PIB, iar deficitul bugetar prognozat pentru 2026 a fost revizuit de la 5,7% la 6% din PIB.

Experții europeni atrag atenția și asupra dependenței Republicii Moldova de finanțarea externă concesională și de împrumuturile interne pe termen scurt, care devin tot mai costisitoare pe fondul creșterii dobânzilor.

În acest context, autoritățile de la Chișinău discută și posibilitatea unui nou program cu FMI, de această dată care să includă finanțare. Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, a declarat recent, în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, că un asemenea acord ar putea fi negociat în 2027. Guvernul nu a confirmat însă, deocamdată, intenția de a solicita un nou program de împrumuturi.

„Dacă este să fie un astfel de program, atunci el ar putea fi negociat anul viitor, dar Guvernul încă nu a confirmat intenția de a negocia un astfel de program cu Fondul Monetar Internațional”, a declarat Spatari.

Deputatul consideră că finanțarea de la FMI ar putea ajuta Republica Moldova să reducă din costurile datoriei publice, în condițiile în care deficitul bugetar este acoperit inclusiv prin emiterea valorilor mobiliare de stat, pentru care statul plătește dobânzi ridicate.

„Un eventual program de finanțare cu Fondul Monetar Internațional cred că ar fi o soluție pentru a reduce din costul datoriei pe termen lung”, a explicat președintele comisiei parlamentare.

Ultimul program de finanțare al Republicii Moldova cu FMI a fost aprobat în decembrie 2021 și a expirat în octombrie 2025, fără finalizarea ultimelor două evaluări. Din această cauză, Chișinăul nu a mai beneficiat de ultima tranșă, estimată la aproximativ 170 de milioane de dolari.

Uniunea Europeană a devenit una dintre principalele surse de finanțare a reformelor și investițiilor din Republica Moldova. Potrivit raportului Comisiei Europene, în martie și octombrie 2026, Chișinăul a primit două tranșe în cadrul Mecanismului de Reformă și Creștere, în valoare de 189 de milioane și, respectiv, 157 de milioane de euro, după realizarea a 44 de măsuri de reformă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE