Cea de-a doua doză booster ar putea fi aplicată începând cu săptămâna viitoare, a anunţat ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, relatează Radio Moldova.
Potrivit ei, va fi utilizat vaccinul Pfizer şi, cel mai probabil, la etapa iniţială se va da prioritate cetăţenilor vârtsnici şi celor cu maladii cronice. Totodată, Ala Nemerenco a menţionat că autorităţile sunt gata să facă faţă noului val de infectări.
„Consiliul Naţional pentru Imunizări au dat undă verde pentru aplicarea dozei booster II. La momentul de faţă, ei specifică partea tehnică ca să fie foarte clar ce tip de vaccin se utilizează, care este doza, care sunt categoriile prioritare. Recomandările OMS sunt să se dea prioritate persoanelor cu comorbidităţi, persoanelor mai în vârstă de 60 de ani. Avem paturi pregătite paturi absolut în toate spitalele. Noi le deschidem gradual după o schemă anumită a Ministerului Sănătăţii. Pentru copii am trecut deja şi la Spitalul Clinic de copii „Valentin Ignatenco”. Şi nu avem nici o problemă acum la asigurarea cu echipamente de protecţie şi medicamente”, a spus Ala Nemerenco.
Menţionăm că, în ultimele săptămâni s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de cazuri de COVID-19. Pe parcursul ultimei săptămâni au fost depistate circa 3.000 de cazuri noi de infectări, iar municipiul Chişinău este pentru a doua săptămână consecutiv sub cod portocaliu la incidenţa numărului de cazuri raportat la populaţie.