Agenția Proprietății Publice (APP) anunță suspendarea concursului pentru funcția de director general al S.A. „Moldtelecom”, în urma unei decizii adoptate de Comisia de selectare în ședința din 3 iulie 2026.

Potrivit APP, hotărârea a fost luată după examinarea solicitării formulate de prim-ministrul Republicii Moldova în ședința Guvernului din 1 iulie, precum și în baza prevederilor Regulamentului care reglementează desfășurarea concursului.

Instituția precizează că suspendarea are un caracter exclusiv procedural și nu reprezintă o constatare privind existența unor nereguli în procesul de selecție.

„Suspendarea concursului reprezintă o măsură cu caracter procedural și nu constituie o concluzie cu privire la legalitatea sau corectitudinea etapelor desfășurate până în prezent”, se arată în comunicatul APP.

Totodată, membrii Comisiei au reiterat că procedura de concurs s-a desfășurat în conformitate cu prevederile regulamentare și cu cerințele legale privind transparența și informarea publicului.

Comisia a decis ca toți candidații înscriși în concurs să fie informați oficial despre suspendarea procedurii. Concursul va rămâne suspendat până la clarificarea tuturor circumstanțelor relevante, iar modalitatea și termenul de reluare vor fi stabilite ulterior.

Agenția Proprietății Publice a dat asigurări că va continua să informeze opinia publică despre evoluțiile acestui proces și măsurile adoptate, subliniind angajamentul pentru transparență în desfășurarea concursului pentru conducerea operatorului național de telecomunicații.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE