„Niciodată, nimeni în această legislatură din vară şi până acum nu a avut cu mine, nici o discuţie, nici o ofertă, iar eu cu atât mai mult nu am avut nici o solicitare de portofoliu într-un eventual Guvern de coaliţie, despre care nici nu s-a vorbit. Prin urmare, vreau să vă spun că toate aceste învinuiri care se aduc PDM-ului, de la plecarea de la vectorul european, de la strategia anunţată şi obiectivele politice al PDM sunt false şi neadevărate”, a subliniat Monica Babuc.

Vicepreşedintele Partidului Democrat, deputatul Monica Babuc. Amintim că Andrian Candu, împreună cu alţi deputaţi democraţi, au anunţat că pleacă din Partidul Democrat, deoarece formaţiunea ar negocia crearea unei coaliţii cu PSRM, iar mai târziu în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune a declarat că cele două partide la întâlnirea de luni ar fi discutat şi partajarea ministerelor. Preşedintele PDM, Pavel Filip, a negat aceste informaţii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE