Moldovagaz trebuie să rămână o companie infrastructurală, dar și să-și extindă activitatea în sectorul energetic, inclusiv prin investiții în producerea energiei electrice. Declarația a fost făcută de directorul companiei, Vadim Ceban.

„Moldovagaz va rămâne și trebuie să fie o companie infrastructurală. Trebuie să obținem rețele. Moldovagaz poate să fie o companie energetică, să investească în generația de electroenergie”, a declarat Ceban.

Potrivit șefului Moldovagaz, compania are deja proiecte în domeniul energiei regenerabile și analizează inclusiv posibilitatea dezvoltării unor capacități de producere a energiei pe gaze. Acestea ar putea avea și rolul de a contribui la echilibrarea sistemului energetic. Ceban a vorbit și despre modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor. Compania intenționează să extindă utilizarea sistemelor de telemetrie, telemecanică și a tehnologiilor de tip „Smart Energy”.

Unul dintre proiectele menționate vizează instalarea modulelor radio pentru contoarele de gaze, astfel încât datele privind consumul să fie transmise automat, fără necesitatea citirii manuale a contoarelor.

Ceban susține că dezvoltarea acestor tehnologii a stimulat și producția locală. Dacă anterior modulele electronice erau importate, în prezent o parte dintre acestea sunt produse și asamblate în Republica Moldova. Potrivit lui, există inclusiv potențial pentru ca producătorii locali să exporte aceste echipamente.

Directorul Moldovagaz a anunțat și un plan de extindere a utilizării modulelor radio în municipiul Chișinău, pe o perioadă de aproximativ trei ani. Implementarea proiectului depinde însă de acordurile necesare din partea acționarilor și regulatorului.

Un alt argument invocat de Ceban pentru digitalizarea contoarelor ține de politica fiscală privind TVA la consumul de gaze. În contextul discuțiilor despre aplicarea cotei reduse de TVA în funcție de volumul consumat, transmiterea automată a datelor ar permite determinarea exactă a consumului lunar și aplicarea corespunzătoare a facilității fiscale.

„Modulul radio” ar permite transmiterea automată a datelor către sistemul de evidență, astfel încât consumul să poată fi stabilit fără intervenția unui controlor și fără accesul acestuia în locuință.

Contractul semnat între Moldovagaz și Gazprom este valabil până în octombrie 2026. În același timp, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a spus că rezilierea acestui contract ar duce la litigii în instanță și, din acest considerent, Republica Moldova îl ține în vigoare, preferând să lase domeniul furnizărilor în competența Energocom. Problemele legate de reluarea furnizărilor gazelor rusești sunt însă legate de pretinsele datorii pentru malul drept al Nistrului pe care le pretinde Gazprom - 709 milioane de dolari.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE