Republica Moldova a obținut câștig de cauză într-un litigiu arbitral internațional inițiat de companiile RTI Rotalin Gas Trading AG și Rotalin Gaz Trading SRL la Centrul Internațional pentru Soluționarea Diferendelor Investiționale (ICSID).
Tribunalul Arbitral a emis pe 2 octombrie 2026 hotărârea prin care a constatat că Republica Moldova nu a încălcat nicio obligație prevăzută de Tratatul Cartei Energiei în raport cu reclamanții, notează ANRE într-un comunicat.
Companiile au contestat cadrul de reglementare a pieței gazelor naturale, precum și mai multe măsuri adoptate de autoritățile moldovenești în sector în perioada 2000–2022.
Miza financiară a litigiului a fost una considerabilă. Reclamanții au solicitat despăgubiri în valoare de 471,56 milioane de lei, la care se adăuga dobânda. Tribunalul a respins însă toate pretențiile financiare și a obligat reclamanții să suporte integral costurile arbitrajului.
În dosar a fost contestată și o amendă de 38,45 milioane de lei, aplicată de ANRE companiei Rotalin Gaz Trading SRL. Reclamanții au cerut restituirea sancțiunii și a dobânzilor aferente, însă Tribunalul a respins și această solicitare.
Potrivit hotărârii, sancțiunea aplicată de ANRE nu a încălcat prevederile legale aplicabile și nu a fost considerată arbitrară sau nerezonabilă.
Pentru ANRE, decizia are o importanță aparte, întrucât Tribunalul a examinat pe fond măsurile contestate și nu a identificat încălcări ale obligațiilor internaționale asumate de Republica Moldova.
Republica Moldova a fost reprezentată în procedura de arbitraj de un consorțiu format din SLV Legal din SUA și Elveția, Bivol & Asociații din Republica Moldova și Lexters din România, cu suportul tehnic și de reglementare al ANRE și al Ministerului Energiei.
Hotărârea este definitivă, însă poate fi contestată printr-o cerere de desființare în fața instanțelor competente, în termen de 30 de zile de la emitere. ANRE anunță că va continua să-și exercite atribuțiile de reglementare în sectorul energetic în limitele stabilite de lege.


