Şeful interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunţat sâmbătă că „Moldovagaz” este dispusă să achiziţioneze gaze naturale la preţuri de piaţă pentru „Tiraspoltransgaz”, cu condiţia ca plata să fie efectuată în lei moldoveneşti, iar operatorul din stânga Nistrului să dispună și de o licență de furnizare
Între noiembrie 2021 și mai 2022, „Tiraspoltransgaz” a reușit să achite prin „Moldovagaz” toate facturile pentru transportarea volumelor suplimentare de gaze pe teritoriul Ucrainei, conform contractului încheiat cu „Gazprom”, a punctat Vadim Ceban, sâmbâtă, într-o postare pe Telegram.
Ceban a mai susţinut că problema actuală nu ţine de operațiunile valutare, ci de lipsa unei licențe de furnizare, pe care „Tiraspoltransgaz” nu o poate obține, iar unica autoritate care le poate oferi o asemenea licență este ANRE. Pentru aceasta „Tiraspoltransgaz” trebuie să implementeze Pachetul Energetic 3, adică să separe activităţille de transport de cele de producere şi furnizare a gazului