Relația bilaterală moldo-israeliană urmează să fie aprofundată. Autoritățile de la Chișinău au declarat că sunt pregătite să semneze mai multe acorduri importante cu Statul Israel.

În cadrul vizitei șefului diplomației de la Tel Aviv, Eli Cohen părțile au convenit să pregătească semnarea și ratificarea a câtorva acorduri importante. Primul vizează Acordul de Cooperare juridică pe parttea civilă și penală. Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu ministrul israelian de externe, iar în cadrul discuțiilor, șeful statului a îndemnat la accelerarea procesului de semnare a Acordului de Cooperare juridică pe partea civilă și penală între cele două state.

Un alt acord important între cele două țări vizează angajarea temporară a lucrătorilor din țara noastră în Israel. Conform ultimelor date statistice, Statul Israel este al doilea după volumul de remitențe în R. Moldova după UE. Un alt acord cu caracter social vizează conversiunea permiselor de conducere între cele două state. Iar un ultim document nu mai puțin important este Acordul de Liber Schimb între R. Moldova și Israel.

În anul 2022, volumul comerțului extern al Republicii Moldova cu Israel a înregistrat suma de 42 de milioane de dolari, reprezentând o crestere de aproape 70% comparativ cu anul 2021.

„Suntem interesați să marim exportul de cereale, fructe proaspete, nuci, sucuri, covoare precum și să achiziționăm îngrășăminte minerale. Astăzi am discutat modalități de a intensifica cooperarea noastră în domeniul agriculturii și nu doar al comerțului. Suntem interesați si de atragerea investițiilor israeliene în economia țării noastre”, a declarat ministrul de externe de la Chișinău, Nicu Popescu

În Moldova activează 408 întreprinderi cu capital israelian care au făcut investiții de circa 67 de milioane de lei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE