LIVE TEXT: În legătură cu interpretările false apărute în spațiul public referitor la impozitarea trimiterilor poștale, Ministerul Finanțelor precizează că proiectul propus pentru consultare nu se referă la trimiterile poștale, ci vizează modificarea plafonului pentru bagajul neînsoțit (colet) expediat de o persoană fizică către o altă persoană fizică.
Regimul fiscal aferent trimiterilor poștale de la afaceri către persoană fizică, realizate prin intermediul platformelor de comerț electronic rămâne neschimbat, scutirea de taxe de import fiind aplicată pentru trimiterile expediate a căror valoare nu depășește 150 euro, începând cu 1 ianuarie 2024.
Actualmente, coletele transmise de o persoană fizică aflată peste hotarele țării către o altă persoană fizică se impozitează de la primul leu, respectiv, prin această măsură propusă spre discuție, se urmărește majorarea plafonului de impozitare de cel puțin 45 euro.
Decizia finală urmează a fi luată urmare a procedurii de consultare publică a respectivului proiect.
Din 1 ianuarie 2024, statul va introduce noi taxe vamale pentru coletele care au o valoare mai mare de 45 de euro. Acum sunt scutite de taxe vamale coletele cu valoare de 150 de euro. Inițiativa aparține Ministerului Finanțelor și se regăsește în politica fiscală și vamală pentru anul viitor. Statul argumentează micșorarea plafonului de taxare a coletelor prin intrarea în vigoare a noului Cod Vamal ajustat la normele europene
Ministerul Finanţelor a pregătit o serie de noi modificări ce vizează politica fiscală și vamală pentru anul 2024. Aceasta chiar dacă politica fiscală și vamală pentru anul viitor a fost adoptat de Parlament, câteva luni în urmă, notează mold-street.md
„În continuare pentru a asigura o armonizare deplină a legislației vamale se impune necesitatea efectuării unor modificări suplimentare la Cod vamal nr.95/2021, ce ar asigura o armonizare aprofundată cu legislația UE. Adoptarea modificărilor propuse vor asigura continuarea procesului de armonizare a legislației vamale și facilitarea procesului de integrare în piața comună a Uniunii Europene”, explică Ministerul Finanţelor.
Se aşteaptă că aceasta din urmă va facilita dezvoltarea în continuare a comerțului internațional, în special cu UE, prin simplificarea și standardizarea proceselor în domeniul vamal.
Printre modificările promovate menţionăm reducerea de circa trei ori a valorii trimiterile de bunuri de la o persoană fizică dintr-o țară terță unei alte persoane fizice, ce sunt scutite de drepturi de import: de la 150 de euro cât este în prezent, la doar 45 de euro. Modificarea dată va spori încasările la buget