Deputata PAS Victoria Belous susține că nu există o problemă generală privind lipsa pieței de desfacere pentru energia electrică produsă din surse regenerabile și afirmă că producătorii au posibilitatea să-și vândă energia prin bursa de energie electrică din Republica Moldova.
Potrivit deputatei, în anumite perioade ale zilei există diferențe între oferta și cererea de energie, însă acestea nu indică lipsa unei piețe funcționale.
„În Republica Moldova este bursă de tranzacționare a energiei electrice și fiecare producător poate să-și vândă energia pe această bursă”, a declarat Victoria Belous pentru politik.md
Ea a precizat că, în perioada 1–7 iunie, au existat zile în care cererea de energie în orele de vârf de producție a centralelor fotovoltaice a fost de câteva ori mai mare decât oferta disponibilă din partea producătorilor.
Deputata a menționat că unele situații în care energia nu ajunge pe piață ar putea fi legate de deciziile comerciale ale producătorilor, care aleg să nu își expună energia spre vânzare.
„Cred că agenții economici trebuie să discute cu partenerii care îi reprezintă la bursă și să clarifice de ce energia nu este expusă spre vânzare”, a spus Belous.
Referindu-se la problema surplusului de energie produsă de centralele solare în orele cu mult soare, parlamentara a afirmat că soluția pe termen lung este dezvoltarea capacităților de stocare.
„Cea mai bună opțiune este să facem investiții în stocare, iar Guvernul examinează soluții pentru a veni în ajutorul agenților economici”, a declarat ea.
Victoria Belous a amintit că autoritățile au eliminat taxa vamală pentru importul soluțiilor de stocare a energiei, măsură menită să sprijine investițiile în baterii.
Deputata a mai precizat că prețurile de pe piața energiei nu sunt la niveluri foarte mici, iar oferta de cumpărare pornește de la aproximativ 1 leu și 80 de bani pentru un kilowatt-oră.
Potrivit acesteia, investițiile în capacități de stocare rămân justificate economic, deoarece în orele de consum ridicat prețul energiei crește semnificativ. Guvernul analizează în prezent și alte instrumente de sprijin pentru sectorul energiei regenerabile.


