Circa 30 de femei din mediul rural s-au adunat astăzi, 18 octombrie, la un miting în fața Palatului Republicii și au venit cu un apel către legiuitori. Reprezentantele Federației „Agroindsind” au cerut Parlamentului să nu admită mărirea cotribuțiilor la medicina prin asigurare cu 1% și să stabilească o îndemnizație la nașterea copilului în mărime de 5 mii de lei.
De asemenea, femeile au cerut majorarea cuantumului pensiei minime până la nivelul minimului de existență și majorarea cheltuielilor de recuperare a sănătății prin tratamentul balneo-sanatorial pentru persoanele asigurate până la 50 mln.
Reprezentantele le-au mai oferit și termen limită deputaților ca să soluționeze aceste probleme până la 20 noiembrie. În acest sens, deputata comunistă Galina Balmoș a propus includerea pe ordinea de zi a unor proiecte de legi, care ar veni în întâmpinarea acestor solitiări. Propunerea deputatei, însă, nu a fost aprobat, deoarece ordinea de zi a ședinței de astăzi a fost deja stabilită la ședința trecută. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE