Potrivit companiei, concentrațiile de poluanți de 4-5 ori mai mari decât permite regimul de funcționare a sistemului de canalizare, pun în pericol buna activitate a treptei biologice a SE.
În scopul redresării situației create, administrația furnizorului de apă a intensificat verificările agenților economici din domeniul vinicol, prelucrării lactatelor, peștelui, carnii, produselor alcoolice etc. ACC atenționează, că în cazul în care vor fi depistați agenți economici care deversează ape cu concentraţii majorate de poluanţi, aceştia din urmă, vor fi nevoiți să achite prejudiciul cauzat întreprinderii și mediului, iar în cazuri extreme, se va recurge chiar și la sistarea activității.
Reprezentanții Apă-Canal mai spun că, în prezent, lipsește un mecanism bine determinat de impunere a consumatorilor noncasnici, care au activitate de producere, să construiască stații de epurare proprii (locale). Funcționarea stabilă a procesului tehnologic la SE poate fi asigurată numai în cazul excluderii deversărilor de ape uzate cu concentrații majorate de poluanți şi a deșeurilor de producere în sistemul public de canalizare şi stopării activității acestora, precum și impunerea agenților de a construi stații de epurare locale, fapt care poate fi executat numai cu susținerea organelor abilitate ale statului.
„Administrația S.A. „Apă-Canal Chişinău” s-a adresat de nenumărate ori la toate instituțiile abilitate din domeniul protecției mediului și al apelor, la organele de poliție, Procuratură, pentru a identifica agenții economici care deversează ape uzate cu concentrații de poluanți care depășesc cu mult normele stabilite precum și pentru a stabili soluții practice de înlăturare a mirosului pestilenţial, emanat de la instalațiile Stației de epurare mun. Chișinău, dar fără nici un rezultat.
Mai mult, toate deversările de ape uzate cu poluanți, înregistrate în perioada 23 august-prezent sunt foarte bine regizate și au un substrat politic în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale”, subliniază administrația furnizorului de apă.
„Apă-Canal Chişinău” nu are pârghii legale pentru a rezolva pe cont propriu situația creată, reiterat, face un apel către instituțiile de resort pentru a interveni întru stabilizarea şi redresarea procesului de epurare a apelor uzate.