Potrivit organelor de drept, unul din grupuri vindea pastile extazi în proporţii deosebit de mari, cel de-al doilea păstrând, transportând și cmercializând marijuană.
Astfel, zilele trecute, oamenii legii au identificat două persoane, membri ai primului grup, unul dintre care s-a dovedit a fi un minor în vârstă de 17 ani, iar  altul de 23 ani, ambii originari din Chişinău.
Cei doi distribuiau droguri solicitanților din capitală, fiind reținuți în flagrant în timpul unei tranzacții. Tinerii aveau asupra sa 18 pastile de extazi şi 30 grame de amfitamină. Mai mult, aceștia se aflau în stare de ebrietate narcotică.
Specialiștii au estimat prețul pastilelor ridicate la suma de circa 15 mii de lei.
În cel de-al doilea caz este vorba despre reținerea capului grupării specializate în afaceri cu marijuana. Chișinăuianul, în vârstă de 32 de ani, a fost surprins de oamenii legii cu 3 kg de marijuana. Investigațiile au constatat că, drogurile au fost cultivate în raionul Sângerei.
În prezent, poliţia cercetează ambele cazuri în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor, persoanelor implicate şi căilor de distribuire.
Cei trei suspecți sunt cercetaţi penal. Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 7 ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE