Republica Moldova găzdui pe 17 septembrie cea de-a a cincea ediție a Conferinței Ministeriale a Platformei de Parteneriat pentru Republica Moldova. Platforma a fost lansată de Germania, Franța și România, în martie 2022, după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina,
„Platforma ne-a ajutat să facem față multiplelor vulnerabilități, să menținem stabilitatea și să continuăm reformele. Un rol esenșial îl joacă miniștrii afacerilor externe din Germania, Franța și România”, a spus ministrul de Externe
Primele 3 conferințe au avut loc la Berlin, București și Paris, după care R. Moldova și-a asumat organizarea celei de a patra conferințe la Chișinău, în 2023
„Prin intermediul celor 4 conferințe, am reușit mobilizarea din partea comunității internaționale a unui sprijin cât se poate de consistent. Datorită contribuțiilor partenerilor la fondul pentru reducerea vulnerabilităților energetice, cetățenii noștri au beneficiat de compensații la factură, am putut oferi ajutor vecinilor ucraineni care au fugit din calea războiului, am reușit să gestionăm eficient securitatea la frontieră, ne-am consolidat capacitatea de a riposta provocărilor hibride, avansând pe agenda europeană”, a precizat Mihai Popșoi.
Ministrul de Externe a mai declarat că inițiativa evoluează de la o platformă de sprijin, focusată la răspunsuri la situații de criză, la o platformă de parteneriat, care se va concentra pe colaborare și cooperare pe termen lung.
„ Pe 17 septembrie, la Chișinău sunt așteptate 65 de delegații conduse de miniștri, viceminiștri, secretari de stat. Ne concentrăm eforturile pe cele 4 grupuri de lucru.
- justiție, anticorupție și securitate
- energie, eficiență energetică și mediu.
- dezvoltarea economică durabilă și infrastructura strategică
- reforma administrației publice și managementul finanțelor publice
Ne propunem să conectăm Republica Moldova la UE prin investiții în infrastructură, să reducem vulnerabilitatea energetică și costurile ridicate prin investiții în eficiență energetică și să sprijinim mediul de afaceri”, a mai spus Mihai Popșoi.