Republica Moldova ar putea ajunge la etapa negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană abia în primăvara anului viitor, spune ministrul de Externe, Nicu Popescu, care subliniază că mingea este atât în fileul Republicii Moldova, cât și cel al oficialilor europeni. Popescu a descris un posibil scenariu care urmează până la finele anului în dialogul între Chișinău și Bruxelles și a spus că vom trebui să parcurgem câteva etape decisive

„Așteptăm raportul Comisiei Europene pe 7 noiembrie unde noi sperăm că UE va constata că noi merităm să începem negocierile de aderare. Următoarea etapă se referă la luna decembrie când fiecare stat membru al UE trebuie să recomande, să sprijine această recomandare a Comisiei Europene. Speranța nostră este că fiecare stat al UE va da undă verde pentru începerea negocierilor de aderare. La începutul anului viitor va începe pregătirea negocierilor, pregătirea echipelor, identificarea negociatorului șef. Vom avea și o primă ședință la nivel guvernamental, urmat de o procedură de screening al legislației așa încât să ajungem la etapa negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană abia în primăvara anului viitor”, a menționat Popescu la TV8

Anterior, autoritățile de la Chișinău spuneau că starul negocierilor pentru aderarea la UE ar putea fi dat în luna decembrie 2023.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE