Comentatorul politic, Vladimir Socor spune că Moldova trebuie să fie privită separat de Ucraina în ceea ce privește candidatura la UE. Socor mai spune că Ucraina este un caz mult mai dificil, de aceea UE va examina cele două candidaturi separat.

„ Cred că trebuie să separăm cazul R. Moldova de cazul Ucrainei, în ceea ce privește candidatura la Uniunea Europeană. Ucraina este un caz mult mai dificil. De aceea cred că UE va examina cele două candidaturi separat. Așa este bine, așa se cuvine.Guvernarea din Ucraina este un pic supărată de această posibilitate. Ea vede posibilitatea ca Ucraina să fie separată de R. Moldova.

A mai fost o situație similară, la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000, când cele trei state baltice erau candidate la admiterea în UE, dar Estonia era mereu cu un pas înainte. UE ar fi putut admite Estonia înainte de Lituania și Letonia, dar Vilnius și Riga s-au supărat, au insistat să fie admise toate trei. Și așa s-a întâmplat. Cred însă că Moldova, dacă se califică, trebuie să adere mai repede la UE decât Ucraina. Chiar dacă ambele țări, Ucraina și Moldova vor fi admise la negocieri împreună, la sfârșitul acestui an, negocierile vor fi - cred eu - mult mai lungi pentru Ucraina decât pentru R. Moldova”, a comentat Vladimiir Socor pentru EuropaLiberă.org

R. Moldova urmează să primească în acest an undă verde pentru a deschide negocierile de aderare la UE alături de Ucraina. Contextul dictat de războiul din Ucraina și faptul că anul viitor va fi unul electoral pentru Uniunea Europeană constituie un moment prielnic pentru obținerea unui vot favorabil din partea Consiliului UE și a Comisiei Europene

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE