„Este o vină individuală, monumentală şi inacceptabilă”, adeclarat ministrul belgian al Justiţiei, Vincent Van Quickenborne, care a demisionat din guvern vineri seara, la patru zile după atacul comis la Bruxelles de un tunisian radicalizat, care a ucis doi suedezi, relatează AFP.
În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul a explicat că a aflat vineri că Tunisia ceruse în august 2022 extrădarea autorului atacului, Abdesalem Lassoued, cerere căreia nu i s-a dat curs.
„Este o vină individuală, monumentală şi inacceptabilă", a declarat ministrul citat de agenţia de presă Belga. De origine tunisiană, Abdesalem Lassoued, în vârstă de 45 de ani, din Schaerbeek, se afla ilegal în Belgia. De fapt, el a depus o cerere de azil în 2019, dar a primit o decizie negativă. A fost radiat în 2021, dar ordinul său de a părăsi țara nu a mai fost emis. Era cunoscut de poliție pentru trafic de persoane, ședere ilegală și subminarea securității statului. În 2016, un serviciu străin l-a luat în vizor ca având un profil radicalizat, gata să meargă să lupte într-o zonă de conflict pentru jihad, "dar era unul dintre zecile de rapoarte zilnice de acest tip" la acea vreme, a precizat Vincent Van Quickenborne cu câteva zile în urmă, și nu s-a putut face nimic la momentul respectiv. Recent, tunisianul ar fi amenințat un rezident al unui centru de azil din Kempen, care l-a denunțat și a precizat că a fost condamnat pentru terorism în Tunisia.