Preşedintele ţării, Maia Sandu, a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Naţională a României, în care a precizat că atât România, cât și Republica Moldova ,,trec, fiecare, prin momente dificile.'' Maia Sandu a mai subliniat că ,,trăim vremuri care pun la încercare democrația și valorile noastre comune''.

,,1 Decembrie este o zi plină de semnificație pentru toți cei care iubesc România. Noi, cei din Republica Moldova, iubim România așa cum iubești o soră mai mare: pentru că avem aceleași rădăcini, aceeași limbă, aceeași credință într-un viitor mai bun.

Trăim vremuri care pun la încercare democrația și valorile noastre comune. România și Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile. Dar fiecare încercare este și un prilej de a ne sprijini reciproc și de a demonstra că, împreună, suntem mai puternici.

Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova și România, unite sub drapelul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună'', este mesajul transmis, duminică, de preşedintele ţării Maia Sandu, într-o postare pe Facebook.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE