Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a recunoscut că are unele disensiuni politice cu premierul Vladimir Putin, informează pagina online a agenţiei Interfax.
“Sigur că, în pofida similarităţii multora din principiile noastre, avem şi tipuri diferite de experienţe, poate chiar şi idei diferite referitoare la unele nuanţe ale dezvoltării sistemului nostru politic, deşi atât eu, cât şi Vladimir Putin avem acelaşi tip de educaţie, suntem absolvenţi ai aceluiaşi departament de Drept al Universităţii de Stat din Sankt Petersburg”, a declarat Medvedev.
“Educaţia noastră asemănătoare facilitează comunicarea între noi, conturând acelaşi limbaj al comunicării”, afirmă Medvedev.
Dmitri Medvedev a declarat că el şi Vladimir Putin vor stabili împreună care dintre ei va candida la preşedinţie în următoarele alegeri.
“Putin şi cu mine reprezentăm aceeaşi forţă politică, avem poziţii generale similare privind dezvoltarea ţării”, afirmă Medvedev.