Recent, oamenii legii au stopat un automobil de model “VW-Crafter”, la postul vamal Cahul- Oancea. Şoferul, în vârstă de 34 de ani, transporta ilegal 320 de pachete cu țigări de marca «Marlboro», «LM» și «Winston». Acestea erau ascunse în locuri special amenajate și în anvelopa de rezervă a unității de transport.
Potrivit cercetărilor de specialitate, bărbatul intenționa să treacă marfa, pe cale de contrabandă, în spațiul UE. Suma produselor de tutungerie ridicate este de circa 4000 de lei.
În același timp, a fost verificat un autocar de model «MERCEDES-BENZ», care aparține unei înterprinderi din capitală. În locuri special amenajate, oamenii legii au depistat circa 3000 de pachete de aceiași marcă ca și în cazul precedent. Cetăţeanul în vârstă de 34 de ani, care se afla la volanul autobuzului, avea aceleași intenții ilegale, de a trece marfa în spațiul UE spre comercializare.
În acest caz marfa a fost evaluată la suma de circa 38 mii de lei.
În present, ambele cazuri sunt examinate de poliție în vederea tragerii la răspundere a persoanelor delicvente, marfa fiind confiscată.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE