Colaboratorii Penitenciarului nr.6-Soroca au deconspirat o tentativă de a introduce de droguri prin metoda aruncării acestora peste edificiile de pază ale instituţiei de detenţie. Cazul s-a întîmplat la 25 martie, curent, când în urma verificării de către grupa operativă a teritoriului penitenciarului, pe acoperişul încăperii zonei de producere, au fost depistate două obiecte sferice învelite cu lipici, aruncate anterior în scopul transmiterii spre utilizare de către deţinuţi.
Despre acest caz a fost informat Comisariatul de Poliţie Soroca, colaboratorii căruia sosiţi la faţa locului împreună cu gardienii au deschis obiectele suspecte în care se conţinea 250 g de masă vegetală de culoare verde cu miros specific asemănător cu marijuana şi 56 de pastile de culoare alb-roz, cu inscripţia „Mitsubishi”.
Cazul dat a fost documentat, iar obiectele depistate transmise colaboratorilor CPR Soroca. În continuare sunt desfăşurate măsurile investigative pentru stabilirea originii şi particularităţile substanţelor depistate precum şi persoanele suspecte în comiterea acestei infracţiuni.
În Penitenciarul nr.6-Soroca se deţin peste 650 persoane condamnate.