Președintele Parlamentului, Marian Lupu, va întreprinde în perioada 06-08 februarie, o vizită oficială la Paris, anunță Politik.md cu referire la un comunicat de presă.

Potrivit sursei, aceasta este prima vizită a conducerii Parlamentului Moldovei în Franța, după instaurarea guvernului socialist francez. Ultima vizita a unei delegații parlamentare în Franța a avut loc acum cinci ani și, de asemenea, a fost condusă de către șeful Legislativului, Marian Lupu.
În cadrul vizitei oficiale, Marian Lupu va avea o serie de întrevederi cu conducerea Adunării Naționale a Franței, cu reprezentanți ai Comisiei politică externă a legislativului francez, cu reprezentanții Adunării internaționale a Francofoniei, cu ai diasporei etc. La întrevederile cu reprezentanții conducerii statului francez vor fi abordate subiecte ce țin de suportul acordat de către Paris aspirațiilor de integrare europeană a țării noastre, inclusiv pe dimensiunea semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere, cât și liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni.
Din delegația oficială a Parlamentului Republicii Moldova fac parte preşedintele Comisiei Politică Externă şi Integrare Europeană, Igor Corman, cât și reprezentanți ai tuturor fracțiunilor parlamentare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE