Recent, au fost condamnate mama şi fiica pentru comiterea unui fals. Fiica a fost condamnată la 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de 3 ani, iar mama acesteia la 7000 lei amendă.
Potrivit procurorilor, fiica, deţinînd funcţia de director comercial al unui agent economic, de comun acord cu mama sa care este fondatoarea şi administratoarea aceleiaşi întreprinderi, au falsificat documente pentru a obţine un credit bancar în sumă de 10 mii lei.
Astfel, la 12 noiembrie 2007, fiica a completat şi a aplicat ştampila pe un certificat de salariu care confirmă că este angajată a întreprinderii, iar venitul lunar pentru ultimele 6 luni constituie 17540 lei.
Ulterior s-a stabilit că venitul fiicei îndreptat spre achitare pe parcursul anului 2007 a fost de 4200 lei.