Academicienii din cadrul Institutului de Energetică al AŞM au demascat unele nereguli în solicitarea agenților economici de furnizare a energiei electrice să majore tariful pentru electricitate, anunță Politik.md. După ce RED Union Fenosa a cerut majorări de 60% a tarifelor, savanții au făcut o analiză a veniturilor companiei și evoluţia activității de la momentul ultimei modificări de tarif, adică din 2012.
Savanții au luat procentual plus valorile obținute și mmajorarea prețului la dolar conform datelor BNM. „Este clar, că menţinerea plus valorii constante s-a datorat reducerii pierderilor în reţele. Deja în anul 2014, compania a reuşit să obţină o plus valoare numai de 18.3% ca rezultat al creşterii cursului mediu de schimb la 14 MDL/USD.
Totodată, conform rapoartelor de responsabilitate corporativă 2012 şi 2013 publicate pe site-ul companiei aceasta a avut un profit de 36,5 mln lei şi respectiv 38,2 mln lei, menţinând practic acelaşi nivel de investiţii şi dividende. Este de aşteptat, că în 2014 profitul va fi mai mic cel puţin cu 12%”, susțin experții prin intermediul unei note informative.
„În urma calculelor s-a constatat, că costul prognozat al energiei electrice procurate va fi de 3964 mln.lei. Deci, la admiterea unei plus valori de 20% vom observa că compania trebuie să realizeze energia electrică cu 4757 mln.lei. Ca rezultat, este necesar o majorare de tarif cu aproximativ 25%”, conchid academicienii.
De asemenea, ei scriu că este de datoria organelor decizionale de stat să ia o poziţie corectă faţă de stabilirea tarifelor ca să existe o solidaritate între toate întreprinderile din sectorul energetic, ca veniturile acestora să fie echitabile şi ca rezultat consumatorii finali să poată face faţă facturilor ce vor veni.
„Considerăm că ar fi cazul ca ANRE să revadă metodologia de calcul a tarifelor şi să introducă tarife sociale,cum este în România, de exemplu. Să existe, cel puţin, trei nivele de consumuri, astfel încât consumatorii vulnerabili să nu fie lipsiţi de acest produs şi, totodată, să poată achita facturile”, susțin membrii Institutului de Energetică al AŞM.
Menționăm, că în cadrul ședințelor de vineri și sâmbătă, ANRE a decis să permită companiei Gas Natural Fenosa majorări de tarife la energia electrică 2,15 lei/kwh, față de 1,58 lei cât era până acum. De asemenea, și pentru Moldelectrica a fost majorat tariful cu 6,5 bani, astfel că prețul actualizat va fi de 14,5 bani pe kw/oră.
Pentru rețelele de electrice de distribuție din Nordul țării: RED Nord și RED Nord Vest, noile tarife majorate vor fi de 2,23 lei - față de 1,71 lei kw/h, și respectiv 2,33 lei - față de 1,73 lei așa cum era până acum. În același timp, a fost majorat și tariful la gazele naturale, care va costa acum 6 538 lei mia de metri cubi, , sau cu 15,4% mai mult decât prețul de până acum de 5 971 de lei.