Președintele Parlamentului, Marian Lupu, a venit acum câteva minute, cu o preîntâmpinare pentru premierul țării, Vlad Filat, anunță Politik.md. Speakerul anunță că dacă acesta va mai recurge la o nouă scandalizare și la vot comun cu PCRM, acest lucru va atrage asupra sa nulitatea acordului AIE.
„Pentru a preveni aceste consecințe, noi am făcut cedări în cadrul AIE și am ales șeful statului și am decis garantarea stabilității politice și sociale a procesului de guvernare. Am adoptat o asemenea decizie nu pentru a veni la guvernare și pentru o conpirație cu opoziția. Poziția PDM este una foarte clară. Orice vot din AIE împotriva partidului nostru, va duce automat la nulitatatea acordului AIE. Nu există vreun motiv pentru încălcarea acestuia”, a declarat Marian Lupu.
De asemenea, liderul PDM, susține că de mai mult timp încearcă să-I adune pe liderii AIE la ședința Consiliului, doar că aceștia nu au dat curs invitației. Potrivit lui Marian Lupu, problemele din țară se întețesc anume din cauza gâlcevei politice, care ia amploare în ultimul timp.
Lupu a mai vorbit și despre problemele ce țin de reformele în cadrul Procuraturii Generale, în cadrul MAI, a Serviciului Vamal și a Inspectoratului Fiscal de Stat. „Nu ne putem ascunde după cifre, în caz contrar, adevărul este că nu ne garantează nimeni semnarea Acordului la Summitul de la Vilnius, dacă nu ne facem temele pe acasă și nu căutăm gâlceavă, explicații și vinovați. Vor veni în scurt timp experții europeni, care au o serie de întrebări în diferite domenii. RM și-a îndeplinit angajamentele cu privire la armonizarea legislației, dar se mai cer dovezi, fapte și acțiuni, care să demonstreze că se trec la fapte”, a mai spus speakerul.
În context, Marian Lupu a chemat colegii din AIE la o ședință extinsă a Consiliului și la discuții pe marginea acestor situații. El a spus că Parlamentul și în continuare va susține Guvernul, acordându-i sprijinul necesar, dar că se cere o mai bună conlucrare cu Forul Legiuitor.