"Înţelegem foarte bine că această decizie a fost adoptată în condiţii economice extrem de dificile, în condiţiile de austeritate, determinate de criza economică mondială. Cu atât mai mult, domnule preşedinte, apreciem foarte înalt acest gest care a fost de mare ajutor", a declarat Marian Lupu.
Liderul PDM a mai menţionat că  Republica Moldova va întreprinde toate măsurile necesare în privinţa sporirii procesului de liber schimb, în acest context se va discuta despre colaborarea strategică dintre cele două ţări şi vor fi "trasate anumite traiectorii pentru consolidarea şi diversificarea acestei colaborări".
La rândul său, preşedintele României, Traian Băsescu a menţionat că punerea în aplicare a punctelor stabilite va avea un impact foarte pozitiv asupra relaţiilor bilaterale dintre cele două state.  

"
S-au pus în aplicare cam toate cele stabilite anterior, precum legea cu privire la micul trafic de frontieră, de legislaţii bilaterale, de adoptarea legii, de către România şi R. Moldova.Cu privire la ajutorul nerambursabil,este important să-l valorificăm cu prioritate, prin proiecte fezabile şi aprobate după standardele europene. Sper ca guvernele celor două ţări să reacţioneze rapid", a spus Băsescu.
Preşedintele român Traian Băsescu a anunţat că a stabilit, împreună cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, să fie elaborat în cel mai scurt timp planul de acţiune pentru punerea în aplicare a declaraţiei privind Parteneriatul strategic pentru integrare europeană.
"Cu domnul preşedinte am abordat, practic, toată gama de probleme politice, interne şi externe. Mesajul nostru către domnul preşedinte şi către partidele din Alianţă este că ne dorim o alianţă cât mai solidă, care să garanteze evoluţia spre Europa a Republicii Moldova. Am stabilit, împreună cu domnul preşedinte, că în cel mai scurt timp va trebui să elaborăm planul de acţiune pentru a pune în aplicare declaraţia privind Parteneriatul strategic pentru integrare europeană dintre România şi R. Moldova, declaraţie semnată între mine şi preşedintele Ghimpu, la acel timp", a spus preşedintele Băsescu, la finalul convorbirilor oficiale cu Marian Lupu, potrivit agerpres.ro.
 El a precizat că discuţiile cu Lupu au fost unele foarte bune, care se înscriu în tradiţia dialogului dintre Bucureşti şi Chişinău din ultimii doi ani.
Din componenţa delegaţiei Republicii Moldova fac parte trei miniştri
: ministrul Economiei şi Comerţului, Valeriu Lazăr, ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, şi cel al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Marcel Răducan. Marian Lupu va mai fi însoţit de către deputatul Igor Cormanşi de o serie de funcţionari din cadrul guvernului şi ai preşedinţiei.
 
De menţionat, că programul vizitei lui Marian Lupu include şi convorbiri cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, premierul Emil Boc şi cu liderii grupurilor parlamentare. Mai sunt prevăzute întâlniri şi cu oameni de afaceri, potenţiali investitori, prin intermediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE