Președintele Parlamentului R. Moldova, Marian Lupu, aflat într-o vizită de lucru la Bruxelles, a solicitat Comisarul European, Stefan Füle suport european în expertizarea unei legi. Este vorba despre Proiectul de lege privind cooperarea între Parlament și Guvern în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
Șeful Legislativului a mulțumit pentru asistența acordată și a specificat că R. Moldova este de acord să găzduiască, în noiembrie 2013, Forumul Societății Civile a Parteneriatului Estic și l-a informat pe Comisarul European că Parlamentul de la Chișinău ar putea ratifica, până la sfârşitul acestui an, Tratatul privind regimul de frontieră dintre România şi Republica Moldova.
Cu referință la securitatea energetică a Moldovei, Președintele Parlamentului a menționat că Republica Moldova nu se va retrage din Acordul de Cooperare cu UE în domeniul energiei, ci se va încerca negocierea unor formule care să fie acceptate de către Federația Rusă.
De asemenea, Marian Lupu a mai subliniat, pe dimensiunea relațiilor Moldovei cu Federația Rusă, că țara noastră optează pentru relații bazate pe încredere reciprocă, pentru respectarea intereselor ambelor țări și că nu este nicio contradicție dintre obiectivul integrării europene și aflarea Moldovei în componența CSI.