Parlamentul examinează în lectură finală proiectul votului prin corespondență care ar putea fi extins și în alte state decât SUA și Canada. Deputații vor examina proiectul în lectură finală în baza amendamentelor propuse iar unul din ele se referă la capitolul Dispoziții finale și Tranzitorii. Potrivit proiectului de lege, deși inițial era vorba de aplicarea votului prin corespondență pentru SUA și Canada, deputații PAS propun extinderea lui și pentru alte state europene

Deputații propun instituirea criteriilor de care ar trebui să se țină cont privind aplicarea votului prin corespondență și anume reprezentarea diplomatică a Republicii Moldova in lume, de posibilitățile financiare și logistice ale statului, de distanțele dintre secțiile de votare clasice deschise anterior într -o anumit stat, de experienla implementării votului prin corespondență in țara gazdă, de acordul autoritaților competente ale țării gazdă pentru implementarea votului prin corespondență, de siguranța serviciilor poștale, dar și de respectarea standardelor intenaționale privind desfățurarea alegerilor libere și corecte a țărrii gazdă. Votul prin corespondență nu va fi implementat in țările aflate în conflicte militare.

„Metoda altemativă de vot prin corespondență la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova se va aplica cetățenilor Republicii Moldova aflați pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei,- Regatului Norvegiei, Regatului Suediei, Republicii Finlanda și Republicii Islanda. În cazul desfășurării unui referendum republican in aceeași zi cu alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, metoda alternativă de vot prin corespondență la fel va fi aplicat”, se menționează în proiectul de lege.

Totodată deputații au precizat clar că Rezultatele pilotării votului prin corespondență produc efecte juridice și au aceeași valoare juridică ca și rezultatele votului exercitat in secția de votare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE