LIVE TEXT: 11:30 „Viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană”, a declarat președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, în cadrul discursului său anual privind starea Uniunii Europene.

Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen va susține miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, ultimul său discurs privind Starea Uniunii Europene înainte de alegeri europene din iunie 2024. De la pupitrul “casei democrației europene”, von der Leyen va rosti cel de -al patrulea astfel de discurs al său, după ce primele două (2020 și 2021) au fost marcate de cea mai gravă criză sanitară din ultimul veac, pandemia de coronavirus, iar cel de-al treilea (2022) a fost primul de acest fel susținut în timpul unui război pe continentul european, notează CaleaEuropeană.ro

După vacanța de vară, noul sezonul politic al Uniunii Europene, ultimul înainte de gong-ul electoral de anul viitor, a revenit în plină desfășurare, iar discursul emblematic al președintelui Comisiei Europene privind starea Uniunii Europene va pregăti terenul pentru anul ce urmează.

Cu nouă luni înaintea alegerilor europene, Ursula von der Leyen va promite „acțiuni îndrăznețe ale UE” , în timp ce în mod public încă refuză să spună dacă va candida pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene.

„Când apar provocări, Europa face un pas înainte”, a precizat von der Leyen, săptămâna trecută, într-un mesaj video pe rețeaua de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, în care a vorbit și despre „acțiuni îndrăznețe întreprinse de Europa pe viitorul trecut”.

Cu nouă luni înainte de alegeri pentru Parlamentul European ce vor avea loc între 6 și 9 iunie 2024, președinta Ursula von der Leyen va prezenta prioritățile Comisiei până la sfârșitul mandatului său. Temele posibile ce vor fi abordate includ: o Uniune Europeană mai puternică și mai rezilientă, sprijinul continuu al UE pentru Ucraina în războiul împotriva agresiunii Rusiei, securitatea și independența energetică a UE, pe dubla tranziție verde și digitală a UE, precum și protejarea valorilor fundamentale. ale UE.

În cadrul discursului din 2022 , marcat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Ursula von der Leyen anunțat că UE va continua să ajute Ucraina, inclusiv prin acces la piața unică și prin sprijinul militar și va intensifica sancțiuni împotriva Rusiei al cărei sector financiar este în „ pragul morții” . Îmbrăcată într-un costum în culorile steagurilor Ucrainei și Uniunii Europene, ea a recunoscut că o lecție învățată din acest război este aceea că ar fi trebuit să „ascultăm vocile” celor care care îl cunosc pe Putin, inclusiv vocile „din interiorul Uniunii noastre”. De asemenea, Comisia Europeană asuma plafonarea veniturilor companiilor care produc energie electrică la costuri reduse și plata unei contribuții de criză din partea producătorilor de energie bazată pe combustibili fosili,  înființarea unei bănci europene pentru hidrogen , lansarea unui pachet de facilități pentru IMM-uri, adoptarea unui  act european pentru accesul la materie. prime critice  pentru ca viitorul industriei să fie „Made in Europe”, dar și  refacerea „spiritului de la Maastricht ” privind stabilitatea și creșterea pentru reguli fiscale sustenabile și gestionarea datoriilor publice pentru a facilita investițiile strategice. Nu în ultimul rând, von der Leyen  a exprimat susținerea pentru comunitatea politică europeană și viitorul european al R. Moldova, Georgiei și Ucrainei., a propus  includerea corupției în cadrul regimului de sancțiuni privind drepturile omului  și  lansarea unei convenții europene pentru revizuirea tratatelor.

Primul discurs privind Starea Uniunii a fost susținută în 2010, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE