CSE a luat decizia de anulare a înregistrării concurenților electorali desemnați de Partidul Politic „Șansa” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023. Din alegeri este retrasă o organizație criminală, nu un partid politic. Vreau să fie clar – noi protejăm Moldova de o rețea bine organizată de criminali. Miza nu este politica, campaniile electorale sau ideologiile. Miza adevărată este democrația, suveranitatea și statul Republicii Moldova, comunitățile noastre, pacea și viitorul țării”, a declarat Recean.
„Rusia vrea să ne rupă țara, să ne divizeze, să alimenteze separatismul și să arunce țara noastră în haos. Federația Rusă nu poate intra astăzi cu tancuri în Moldova, așa cum a intrat în Ucraina, însă în schimb intră cu crima organizată, bani murdari care să corupă justiția, să corupă funcționari publici, să corupă politicul, să dezinformeze (…). Noi vedem un război hibrid cu tot arsenalul. Statul are obligația să curme aceste tentative (…). Din păcate, cetățenii R. Moldova sunt folosiți în aceste interese meschine (…). Noi vorbim despre un plan care vrea să submineze democrația. Schema a început încă în vara anului trecut cu alerte false (…). Obiectivele era să bage țara în întuneric, să tensioneze societatea, să inducă un sentiment de anxietate (…). În ultimele luni, pentru prima dată în istoria țării, au început să cumpere alegerile la propriu (…).
Suma care se folosește pentru aceste scopuri este fără precedent pentru R. Moldova (…). În mod normal, în fiecare zi, pe străzile din Chișinău patrulează în jur de 700 de polițiști. În ultimele zile – 5000 de persoane (…).
Federația Rusă, prin grupul criminal organizat Șor din subordine, a creat un sistem complicat de cumpărare a voturilor și corupere a alegerilor care acoperă în proporție de 95% toate localitățile Republicii Moldova. Sumele care se folosesc pentru aceste scopuri sunt fără precedent, estimările arată că e vorba de 1 miliard de lei.
Nu vorbim de cazuri izolate, vorbim de o schemă la nivel național. Au fost acumulate sute de probe audio, video, mii de mărturii, din localități din Sudul, Centrul și Nordul țării, care atestă un val de corupere politică a cetățenilor cum nu a mai fost vreodată”, a mai spus Recean


