Un proiect de lege ce prevede modificarea Constituției în ceea ce privește statutul deputatului se află pe agenda de astăzi a Guvernului, informează Politik.md.
În speță, proiectul se referă la modificarea articolului 70 din Constituție. În prezent, alineatul 3 al articolului 70 e în felul următor: „Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului după ascultarea sa”.
Ceea ce se propune în noul proiect de lege se referă la posibilitatea instanțelor de judecată să examineze cazurile în care sunt implicați deputații. „Proiectul are drept scop ridicarea imunității deputaților pe segmentul ce ține de infracțiunile flagrante, astfel încât aceștia să poată fi reținuți, restați, percheziționați în cazurile prevăzute de lege”, se menționează în nota informativă a proiectului.
Astfel, ceea ce propune Guvernul este ca în Constituție alineatul sus-menționat să aibă următorul conținut: „Deputatul nu poate fi supus percheziției corporale sau la domiciliu și/sau reședință, nu poate fi reținut sau arestat fără încuviințarea Parlamentului, cu excepția existenței unei hotărâri irevocabile de condamnare sau a cazurilor de infracțiune flagrantă”.
În cazul în care acest proiect va fi aprobat de către Guvern, se va solicita și un aviz din partea Curții Constituționale, după care va fi remis Parlamentului spre examinare.