Liderii celor 3 partide pro-europene din Parlament, Marian Lupu, Vlad Filat și Mihai Ghimpu s-au întâlnit duminică, 12 iulie, la o nouă rundă de negocieri pentru crearea unei coaliții de guvernare, informează agenția de presă Moldpres.
Potrivit sursei, întrevederea  a avut loc la sediul PLDM și a durat câteva ore, iar la ieșire politicienii au fost laconici.  „Suntem în proces de negocieri pentru formarea unei Coaliții de guvernare și învestirea unui nou Guvern. E un proces constructiv și am stabilit deja niște termeni”, a spus liderul PD, Marian Lupu.
Liderul PLDM, Vlad Filat, a remarcat că există o înțelegere ca negocierile să fie finalizate pînă la finele lunii iulie.  „Avem înțelegerea ca până la sfîrșitul acestei lunii să avem un Guvern învestit. Negocierile au decurs într-o tonalitate pozitivă și sînt încrezător că vom avea rezultate în scurt timp.
Discutăm tot ce ține de formarea unei majorități parlamentare și Guvern, dar nu am ajuns încă la nominalizări. Trebuie să avem acordul de formare a coaliției finalizat și după asta vom negocia restul”, a specificat Vlad Filat.
Între timp, liderul PL Mihai Ghimpu a evitat să ofere detalii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE