Cei trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană urmează să se întrunească, astăzi, 28 noiembrie, pentru a discuta subiectul despre alegerea Șefului Statului. Inițiativa vine din partea Partidului Democrat, care în această perioadă deține preşedinţia prin rotaţie, scrie portalul informațional noi.md .
Potrivit unor sursei, liderii au primit invitaţiile, iar ora şi data întrunirii urmează a fi stabilite, după ce vor fi coordonate agendele de lucru ale politicienilor. La moment, preşedintele PLDM, Vlad Filat și preşedintele PL, Mihai Ghimpu nu şi-au confirmat prezența.
De menționat, că democraţii propun desfăşurarea scrutinului la mijlocul lunii decembrie, iar liberal-democraţii susțin ca acestea să fie desfășurate în luna februarie, deoarece inițial trebuie adoptate proiecte de legi, precum: bugetul de stat, politica bugetar-fiscală ș.a.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE