Premierul Iurie Leancă a specificat că în cazul de la Banca de Economii vor fi angajate companii internaţionale, care să investigheze situaţia băncii, dar şi întregul sistem financiar-bancar, anunţă Politik.md.
Potrivit lui Leancă, este nevoie de un audit extern şi credibil al întregului sistem, pentru a vedea exact unde sunt create acest probleme. „Ştiţi că BNM a ajuns la concluzia asupra necesităţii reluarii administrării directe a Băncii de Economii. Datoria noastră e să protejăm depunerile cetăţenilor din R. Moldova.
Vreau să comunic cetăţenilor că depunerile, salariile, pensiile şi plăţile lor sunt în siguranţă. Totodată este limpede că sistemul nostru bancar este destul de slab şi vulnerabil. Iar cauzele vulnerabilităţilor acestui sistem trebuie să le căutăm la noi, în R. Moldova - în deciziile luate sau nu luate la timp a instituţiilor abilitate, poate şi în managementul fraudulos sau defectuos în unele sau alte bănci”, a specificat Iurie Leancă, în cadrul unei adresări televizate.
În acest sens, şeful Guvernului a reiterat faptul că urmează să fie făcută o investigaţie amplă, cu angajarea unor companii internaţionale credibile, ca să evalueze exact care este situaţia din sistemul bancar, în mod special la BEM, pentru a vedea dacă au fost comise scheme frauduloase sau a fost vorba de management incorect.
„Am solicitat şi partenerilor noştri americani şi europeni să ne sprijine acitv în investigarea acestora şi, în cazul în care se va descoperi că într-adevăr astfel de scheme au avut loc sau a fost management fraudulos, atunci cei care se fac vinoveţi - să fie traşi la răspundere pentru asta”, a mai spus premierul.
În acest sens, Iurie Leancă a at dispoziţia ca instituţiile de drept din R. Moldova să investigheze aceste cazuri şi să tragă la răspundere pe cei care au prejudiciat sistemul. Asemenea acuzații au fost lansate de mai multe persoane, inclusiv de șeful comisiei de buget și finanțe din parlament, Veaceslav Ioniță, care l-a învinuit pe liderul liberal-democrat Vlad Filat că el și apropiații săi ar fi profitat de pe urma unor scheme de extragere a unor sume foarte mari de la BEM.