Președintele țării, Nicolae Timofti, președintele Parlamentului, Igor Corman, precum și premierul Iurie Leancă au marcat astăzi, 9 mai, Ziua Victoriei, anunță Politik.md. Festivitatea a început cu un minut de reculegere, după care au urmat cele trei salve din puștile ostașilor în memoria celor căzuți în lupte.
Chiar dacă majoritatea purtau panglica „Sfântul Gheorghe”, președintele Nicolae Timofti a ales să poarte panglica drapelului național. El a menționat că îi va comemora pe buneii, care au luptat de partea Armatei Sovietice, cât și de partea Armatei Române.
„Dar în fața noastră, astăzi, ei sunt egali. Trebuie să le cinstim memoria pentru jertfa pe care au adus-o în numele păcii și a viitorului urmașilor lor. Sper ca din acea tragedie a războiului să fi tras învățăminte toți contemporanii noștri, pentru a nu admite noi confruntări în această parte a Europei de Est.
De asemenea, consider ca fiind nepotrivită tendința unor forte politice, de la noi și de peste hotare, de folosire în această zi de 9 mai a unor clișee propagandistice din perioada totalitarismului sovietic și agitarea unor însemne cu pronunțat caracter ideologic”, a spus Nicolae Timofti.
În același timp, șeful statului a subliniat că tot astăzi e sărbătorită și Ziua Europei – sărbătoare a păcii, unității și toleranței, valori pe care le împărtășim și le prețuim și noi.
„Victoria naţiunilor din coaliția antihitleristă a permis edificarea unei noi Europe. Reconcilierea dintre Franța și Germania a stat la temelia edificării pe continentul european al unui spațiu al libertății, democrației și prosperității.
Sunt valori care au pătruns și în societatea noastră, și ele vor deveni cuvinte de ordine în țara noastră pe măsură ce ne vom integra tot mai mult în Uniunea Europeană. Vă doresc tuturor un prezent și un viitor paşnic, cu adevărat european!”, le-a urat Timofti celor prezenți la eveniment.
Președintele Parlamentului, Igor Corman, și-a exprimat recunoștința față de veteranii și familiilor acestora, care au trecut prin calvarul celui de-al Doilea Război Mondial, mulțumindu-le pentru pace.
„Fără 9 Mai – Ziua Victoriei, care ne-a adus pacea, n-ar fi existat 9 Mai – Ziua Europei, care reprezintă un exemplu fără precedent de dezvoltare a omenirii în condiții de pace și bunăstare”, a declarat șeful Legislativului.
Igor Corman a menționat că datoria noastră este de a face tot ce ne stă în puteri ca să nu repetăm greșelile trecutului. „Această zi trebuie să ne unească pe noi toți în eforturile de a menține pacea și a ne construi o viață mai bună, pentru noi și generațiile viitoare”, a declarat Președintele Parlamentului.
Și premierul Iurie Leancă a venit cu un omagiu față de veteranii de război, a ținut și un discurs în limba rusă. „Astăzi celebrăm pacea, libertatea, umanismul și unitatea. Nimic nu prevalează asupra acestor valori, pe care continentul european le-a câștigat după cel de-al Doilea Război Mondial. Este extrem de important ca să păstrăm cu sfinţenie aceste valori şi să le transpunem în viaţă.Le mulţumesc veteranilor pentru pace şi aduc un omagiu eroilor care nu mai sunt lângă noi”, a spus Iurie Leancă.
Manifestațiile au fost desfășurate la Complexul Memorial „Eternitate" din capitală. După discursurile oficiale, conducerea Republicii Moldova a depus flori la monumentele „Focul veşnic”, „Stela eroilor moldoveni” și „Maica îndurerată”.
Acțiuni similare de comemorare au fost organizate și în alte localități din Republica Moldova, iar în locașele sfinte au fost oficiate servicii divine. Astăzi se împlinesc 69 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.