În raionul Ungheni a fost deschis un Birou Comun de Informaţii şi Servicii (BCIS), care reprezintă cel de-al 5-lea birou deschis în țară. Astfel, locuitorii din Ungheni vor putea beneficia de servicii şi informaţii în mod coordonat în următoarele domenii: angajarea în câmpul muncii, protecţia socială, agricultură, cadastru şi antreprenoriat.
La festivitatea de deschidere a participat și viceprim-ministrul Mihai Moldovanu, care a menţionat că înfiinţarea acestui birou reprezintă un eveniment remarcabil şi rentabil pentru administraţia publică locală, care vine să îmbunătăţească accesul la informaţii şi servicii de calitate pentru femei şi bărbaţi, tineri şi persoane în etate.
„Accesul îmbunătăţit la informaţii şi servicii de calitate contribuie la abilitarea socio-economică a cetăţenilor, ceea ce reprezintă o prioritate a Guvernului Republicii Moldova„, a accentuat vicepremierul.
Raionul Ungheni este primul raion care şi-a manifestat interesul faţă de implementarea „ghişeului unic", practică utilizată anterior în raioanele Sîngerei, Teleneşti, Nisporeni şi Cantemir. Prin intermediul BCIS sânt prestate informaţii şi servicii populaţiei locale. Biroul reuneşte prestatori de servicii din sectorul public, privat şi societatea civilă pentru a oferi servicii şi informaţii în mod coordonat în aşa domenii precum: angajarea în câmpul muncii, protecţia socială, agricultura, cadastru şi antreprenoriat.
Un Memorandum de Înţelegere privind funcţionarea BCIS a fost semnat la nivel local între prestatorii de servicii din administraţia raionului Ungheni, serviciile desconcentrate în teritoriu şi societatea civilă. Prestatorii de servicii şi-au luat angajamentul prin semnarea memorandumului să se implice şi să participe în furnizarea informaţiei şi prestarea serviciilor femeilor şi altor persoane aflate în dificultate prin intermediul BCIS.
Deschiderea biroului a fost susţinută de programul UN Women „Abilitarea economică a femeilor" implementat în comun cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Ministerul Economiei, cu suportul financiar al Guvernului Suediei.