Astăzi, 5 octombrie este sărbătorită Ziua profesională a lucrătorilor din învăţămînt. Cu acest prilej mai mulți demnitari de stat adresează cele mai frumoase cuvinte de recunoștință, pentru cei care pun bazele educației și a formării personalității tinerilor cetățeni ai R. Moldova.
 
Ministrul Educației, Mihail Șleahtițchi, în cuvântul său de felicitare adresat pedagogilor, le mulțumește pentru  că sunt în învăţămîntul de toate tipurile şi pentru că își articulează activitatea profesională în consens cu aspiraţiile spre un învăţămînt performant.
 
”E un veritabil semn al graţiei divine, al binecuvîntării, al vocaţiei de a perpetua fiinţa neamului prin dăruirea eului, prin lecţia de zbor şi veşnicie a valorilor. Astfel, în virtutea scopului suprem al pedagogiei, în calitatea acesteia de ştiinţă şi artă, sînteţi fiecare în parte o catedrală zidită în verticalitatea coloanei noastre infinite şi toţi împreună rămînem înălţîndu-ne în lumina valenţei de înaltă demnitate. Aşa încît nimic să nu Vă poată adumbri bucuria de dăruire şi cumsecădenia sufletească, dorul pentru oameni şi copiii lor, iar ziua de mîine să fie mereu a Pedagogului pentru Toţi”, mai scrie ministrul Șleahtițchi.
 
Și premierul R. Moldova, Vlad Filat a adresat profesorilor felicitări cordiale și urări de bine. ”Sărbătoarea de astăzi are nobila intenţie de a exprima întregului corp didactic şi fiecărui educator, învăţător, pedagog sau profesor în parte sentimentul de respect şi apreciere din partea întregii societăţi.Este bine ştiut faptul că de talentul, atitudinea, dragostea şi devotamentul pe care le manifestaţi în munca de zi cu zi depinde alegerea domeniului de activitate al fiecărui copil. Iar prin alegerea făcută de copii şi, în mod special, prin succesele obţinute de ei în viaţă, ne vedem împliniţi şi noi – părinţii”, este scris în mesajul adresat Profesorilor.
 
În comunicat se mai menționează, că pe parcursul anului curent, salariile profesorilor au fost majorate cu circa 25%, iar în prezent se implementează  un Program de modernizare a sistemului educaţional din Republica Moldova. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE