Potrivit MAI, bătrînul a decedat în urma unor leziuni corporale grave, sub formă de echimoze în regiunea feței, gâtului și a cutiei toracice.
În urma acțiunilor de investigație, oamenii legii au identificat și reținut, la scurt timp, principalul suspect. Aceasta s-a dovedit a fi o tânără de 16 ani, originară din aceeași localitate, fără părinți și un loc de trai permanent.
Potrivit cercetărilor polițienești, fata a fost adăpostită de pensionar, între ei adesea iscându-se diverse conflicte. Oamenii legii au stabilit că la trei zile până la moartea bărbatului, suspecta l-a bătut din motiv că «a săturat-o» și a plecat în oraș. Audiaţi de forţle de ordine vecinii au declarat că, ultima dată au văzut suspecta, duminica, 30 octombrie, în curtea bărbatului. Tot din spusele martorilor, gazda avea adesea parte de pumnii fetei. Aceasta aduna companii în gospodăria la care stătea la gazdă, organizând adesea petreceri în cadrul cărora se făcea abuz de alcool iar când primea observații din partea stăpânului casei - se răzbuna cu bătaie.
În prezent, minora este cercetată pena. Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea fărădelegi riscă de la 8 la 15 ani de închisoare.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE