Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir a chemat enoriașii să rămână alături de Mitropolie și să nu se lase provocați de tulburările din societate. Acest mesaj a fost adresat în urma reacțiilor unor grupuri de creștini, care au criticat reacția întârziată a Mitropoliei la adoptarea legii de egalitate a șanselor.

În context, Mitropolitul a spus că mai presus de convingerile personale este cel de a sluji bisericii şi poporului, iar dacă se va neglija acest fapt se va contribui involuntar la crearea şi menţinerea frământărilor sociale.
 
„De această stare de încordare şi instabilitate internă se bucură cei care nu vor ca în biserică și țară să domnească pacea şi liniştea, cei care doresc provocarea haosului pentru a-şi atinge propriile scopuri şi interese. Iată de ce, considerăm că în situaţia creată este cel mai binevenit să ne păstrăm calmul şi să ne dăm mâna pentru ca împreună să lucrăm în continuare la făurirea unui viitor demn pentru dreptslăvitoarea biserică şi binecredinciosul său popor, or nimeni altcineva nu va face acest lucru pentru noi”, se spune în adresarea Mitropolitului.
 
Înalt Preasfințitul a mai scris în adresare, că de-a lungul timpului Mitropolia a fost ţinta multor acţiuni de discreditare și compromitere, însă s-a reuşit să reziste şi să-și concentreze forţele creatoare spre fapte nobile prin intermediul poporului, prin care există o structură eclesială.
 
„În continuare se cere acelaşi lucru – să rămânem uniţi şi să demonstrăm că nimeni şi nimic nu poate sta în calea afirmării noastre ca oameni iubitori de Dumnezeu şi de pace”, înseamnă ÎPS Vladimir.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE