Jucătorul moldovean Vadim Bolohan în vârstă de 26 de ani se află deja la al doilea stagiu de pregătire al echipei belaruse Dinamo Minsk, unde este testat de renumitul antrenor ucrainean Oleg Protasov.
Săptămâna precedentă, în primul cantonament din Turcia, dinamoviștii au jucat două meciuri în care conaționalul nostru a bifat câte o repriză. Disputa cu Zorya Lugansk (Ucraina), la care Bolohan a evoluat în anii 2008-2009, s-a încheiat cu un scor egal 1-1. Tot remiză a fost și în a doua confruntare, cu Hajduk Split, însă de data aceasta goluri nu au fost marcate.
Este de remarcat că în acest stagiu, tehnicianul Protasov a testat 22 jucători, din care a decis să îi păstreze în probe pentru al doilea cantonament pe atacantul brazilian Guilerme de Paula și pe Vadim Bolohan, ambii evoluând anterior la gruparea orheiană Milsami.
În prima zi a lunii februarie, Dinamo se va întruni la Minsk, după care va decola din nou spre Antalya.