Liderii celor trei partide parlamentare, dar și reprezentanții grupurilor de lucru, care au negociat în privința Acordului de constituire a noii Alianțe și-au dat întâlnire astăzi, la sediul Partidului Democrat, anunță Politik.md.
Discuțiile au loc în secret, la fel ca și atunci când se punea la dezbateri subiectul privind crearea unei noi majorități parlamentare pro-europene. Jurnaliștii nu sunt lăsați să intre pe teritoriul sediului, aceștia stând sub poartă și așteptând rezultatul negocierilor.
Partidele din AIE-3 urmează să decidă care vor fi candidații pentru funcțiile de miniștri, dar și se va discuta despre candidatura Maiei Sandu la funcția de premier. Și asta după ce PLDM a anunțat ieri seara că Maia Sandu este candidatul înaintat de liberal-democrați.
În cazul în care se va ajunge la un consens, privind componența nominală a Cabinetului de Miniștri, candidatul la funcția de premier va discuta cu președintele țării Nicolae Timofti. La rândul său, președintele se va consulta cu toate fracțiunile parlamentare, după care va înainta Parlamentului candidatura pentru șefia Guvernului.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE