Politik.mdFederația Națională a Fermierilor din Moldova este indignată de reacția ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, la acțiunile de protest ale fermierilor, prin care a jignit peste 2 mii de fermieri-reprezentanți, participanți la mitingul de protest.
Cu un asemenea mesaj au venit reprezentanții Federației Naționale a Fermierilor, care au și cerut demisia acestuia, anunță Politik.md. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, protestatarii au ieșit la miting anume din cauza inacțiunilor ministrului.
„Fermierii au fost provocați să iasă la acest miting, în primul rând, de comportamentul șmecheros al lui V.Lazăr, care de 2 ani nu promovează modificările  la Legea cu privire la piața produselor petroliere. Tot el a tegiversat adoptarea Strategiei de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, iar în Strategia  de  Dezvoltare a R.Moldova 2020 a fost împotrivă să fie menționată dezvoltarea  agriculturii și mediul rural – prioritate națională”, se arată în comunicat.
De aceea, protestatarii califică comportamentul ministrului drept „lipsit de responsabilitate și bun simț” și susțin „că asemenea persoane nu trebuie să ocupe funcții de stat în Guvernul R.Moldova”.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE