Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a făcut publică hotărârea în cauza Mozer contra Moldovei şi Rusiei. Curtea a considerat că Federația Rusă trebuie să acorde reclamantului suma de 5.000 de euro cu titlu de prejudiciu material și 20.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, precum și 4.000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli, informează Politik.md.
Reclamantul Boris MOZER este cetăţean moldovean din Tiraspol, în prezent solicitant de azil politic în Elveția. La 24 noiembrie 2008, reclamantul a fost reținut de către miliţia autoproclamatei „RMN”, fiind acuzat de fraudă și a fost plasat în arest preventiv.
Potrivit Asociației „Juriștii pentru Drepturile Omului”, Curtea a reiterat constatările sale din cauzele anterioare, că existența „RMN” este posibilă doar grație susținerii militare, economice și politice rusești. În aceste circumstanțe, nivelul înalt de dependență față de susținerea rusă constituie un indicator solid a faptului că Rusia continuă să exercite un control efectiv și o influență decisivă asupra autorităților „RMN”.
Reclamantul susține că a fost deținut în condiții inumane și degradante, în special acesta a relatat că a fost deținut într-un spațiu cu umiditate foarte înaltă, în lipsa unei lumini solare și a unei ventilații, celula era supraaglomerată și se și mai fuma. Suferind din copilărie de astm, reclamantul deseori avea accese de sufocare.
În mai 2009, ca rezultat a unei investigații medicale, medicii au constatat că bărbatul ar trebui să fie transferat în secţia de terapie respiratorie a unui spital, însă acest lucru ar fi fost imposibil de realizat pe motivul insuficienței de personal, ce ar asigura paza acestuia pe durata tratamentului. Mai mult, mama reclamantului a cerut „ministrului de interne” a „RMN” ca reclamantul să fie transferat la un spital, însă cererea a fost refuzată pe motiv că numai cei condamnați ar putea fi transferați la spital pentru tratament.
Părinții reclamantului s-au plâns atât autorităților Republicii Moldova precum și ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova de condițiile de detenție în care se afla fiul acestora. La 3 noiembrie 2009, Procuratura Generală al RM a informat că nu poate să intervină din cauza situației politice create pe teritoriul „RMN” începând cu 1992. Deasemenea, s-a făcut referire și la rezerva Moldovei în ceea ce privește incapacitatea acesteia de a asigura respectarea Convenției a Drepturilor Omului în regiunea transnistreană. Ambasada Federației Ruse în Moldova a răspuns că situația bărbatului este pendinte în instanțele „RMN”, ele fiind unicele autorități competente de a soluționa orice plângere.
În februarie 2010, o comisie medicală a concluzionat că starea de sănătate a reclamantului nu este favorabilă și că continuarea detenției sale poate provoca agravare considerabilă a sănătăţii. În pofida acestor concluzii reclamantul a fost transferat la un alt penitenciar, care a fost mai puțin echipat decât cel în care a fost deţinut începând cu mai 2009.
Detenţia reclamantului a fost prelungită în repetate rânduri în perioada noiembrie 2008 și octombrie 2009. Reclamantul a rămas în arest până la 1 iulie 2010, când o instanţă din „RMN” l-a condamnat la șapte ani de închisoare cu suspendare. Ulterior, reclamantul a părăsit Republica Moldova și solicitat azil politic în Elveţia.
În fața Curții, reclamantul s-a plâns de violarea dreptului la libertate şi siguranţă, deoarece a fost reţinut şi plasat în detenţie ilegal de către autorităţile „RMN”. Invocând violarea dreptului la viaţă şi dreptul de anu fi torturat, el s-a plâns că autorităţile nu i-au acordat asistenţă medicală adecvată şi că a fost deţinut în condiţii inumane.
De asemenea, reclamantul s-a plâns de violarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie şi violarea dreptului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, deoarece nu i s-a permis să-şi vadă rudele, dar şi violarea dreptului la un recurs efectiv.
Curtea a concluzionat că circumstanțele denunțate de reclamant cad sub jurisdicția atât a Republicii Moldova cât și a Federației Ruse.
Deși Republica Moldova nu a avut un control efectiv în privința acțiunilor întreprinse de către autoritățile „RMN”, faptul că regiunea este recunoscută potrivit dreptului internațional public ca parte integrantă a Republicii Moldova determină obligația statului de a face uz de toate mijloacele legale și diplomatice disponibile pentru a continua garantarea persoanelor din această regiune respectul drepturilor din Convenție.
Curtea a considerat Rusia în principal, în calitate de stat care exercită controlul efectiv asupra regiunii nerecunoscute, urmează să demonstreze că instanțele din „RMN” au respectat jurisprudența Curții.
Curtea a considerat că Federația Rusă trebuie să acorde reclamantului suma de 5.000 de euro cu titlu de prejudiciu material și 20.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral, precum și 4.000 euro cu titlu de costuri și cheltuieli. Judecătorul López Guerra a formulat o opinie concurentă; iar judecătorul Dedov a formulat o opinie disidentă.
În faţa Curţii reclamantul a fost reprezentat de către Postica A., Străisteanu D. şi Postica P., avocaţi din Chişinău.