Deputații din fracțiunea comuniștilor au decis să se răzbune pe foștii colegi, care au părăsit fracțiunea și s-au alăturat majorității parlamentare. Astfel, deputatul PCRM, Oleg Reidman, a cerut astăzi includerea pe ordinea de zi a unui proiect ce ține de demisia lui Boris Golovin din funcția de legiuitor.
„Avem și o adresare din partea Curții Constituționale, care ne spune că este incompatibilă funcția de deputat cu alte funcții remunerate, decât cele permise în Constituție”, a menționat Oleg Reidman.
În apărarea lui Golovin a venit colegul său, Igor Vremea, care a spus că fostul comunist deține legal această funcție și că în prezent nu există circumstanțe de incompatibilitate. „El și-a suspendat activitatea în alte locuri de muncă”, a spus Igor Vremea.
De cealaltă parte, președinta comisiei juridice, numiri și imunități, Raisa Apolschi a afirmat că în cadrul comisiei nu a parvenit o asemenea cerere și respectiv nu există vreun raport în acest sens.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE